Metabolismul animalelor

Metabolismul sau rata metabolică reprezintă procesul biochimic, normal, prin care corpul animalelor noastre produce și consumă energie. Termenul de metabolism se referă la milioanele de reacții biochimice care se desfășoară în organismul animal, uman sau chiar al plantelor. El asigură buna desfășurare a tuturor funcțiilor acelui organism.

Metabolismul este cel care dictează necesarul zilnic de energie de care organismul are nevoie, cât și cantitatea de hrană necesară pentru a asigura această energie.

Fără dar și poate, metabolismul este un proces individual, influențat de o varietate de factori și situații patologice sau fiziologice, astfel:

• masa corporală: influențează prin faptul că un organism de talie mare dispune de o cantitate de țesut metabolizant mai mare și implicit va avea nevoie de o cantitate de hrană pe măsură;
• ponderea masei musculare: mai multa masă musculară duce la un metabolism mai rapid;
• sexul: masculii tind spre un metabolism mai accentuat față de femele, tocmai datorită masei corporale și musculare mai dezvoltate;
• perioada din viața animalului: astfel, la vârsta fragedă, de regulă până la un an sau până la definitivarea perioadei de creștere, necesarul zilnic de energie și implicit de hrană ingerată este mai mare;
• varsta: o data cu avansarea in varsta, metabolismul incetineste, datorita reducerii masei corporale si modificarilor neuro-hormonale care se peterec in organismul unui animal pe masura ce acesta inbatraneste;
• genetica: predispoziția spre un anumit tip de metabolism poate fi dobândită ereditar (catabolic – ardere, slăbire; anabolic – creștere, îngrășare);
• sistemul neuro-endocrin: el este cel care guvernează funcția metabolică (prin hormonii hipofizari, tiroidieni), astfel că orice perturbare la acest nivel se va solda cu o dereglare a ratei metabolice, fie în sensul accelerării fie în sensul încetinirii acestuia;
• starea de boală: modificările organice pe care diverse boli le produc în organismul animalelor noastre sunt capabile să perturbe buna funcționare a proceselor de asimilare și dezasimilare a elementelor nutritive din hrană (fapt care conduce la o slăbire progresivă a acestora);
• efortul fizic: exercițiile fizice cresc consumul de calorii, cresc rata metabolică și implicit necesarul de hrană, pe care animalul nostru trebuie să o consume pentru o bună desfășurare a funcțiilor sale.

Metabolismul este caracterizat de două mari procese sau, mai bine spus, de două canale interactive; acestea sunt catabolismul și anabolismul.

Catabolismul este procesul prin care componentele alimentare (carbohidrații, proteinele și grăsimile) sunt degradate la forme simple, care mai apoi pot fi utilizate de organism pentru producerea de energie. Să ne gândim la acest proces ca fiind „metabolismul distructiv”, care produce materia primă, combustibilul, pe baza căruia celulele își desfășoară activitatea. În această etapă a metabolismului, celulele descompun grăsimile și carbohidrații pentru a produce energia care alimentează procesele anabolice, cum ar fi: reglarea temperaturii corporale, contracția musculară, locomotia, procesele mentale, etc. Pe măsură ce catabolismul se desfășoară și elementele biochimice sunt degradate, pe lângă energia rezultată, se produce și o cantitate de substanțe nefolositoare organismului, deseuri metabolice. Acestea vor fi eliminate din corp prin transpirație, urină sau fecale.

Anabolismul este componenta „constructivă” a metabolismului, așadar, toate procesele anabolice sprijină creșterea, dezvoltarea celulară și astfel, implicit, a întregului organism.

Să privim în continuare câteva dintre deosebirile metabolice și biochimice întâlnite la câini și pisici.

Pentru început, trebuie să ne familiarizăm cu doi termeni importanți: carnivor și omnivor.

Pisica este considerată de către oamenii de știință ca fiind strict carnivor; pe când câinele este considerat a fi omnivor. Ambele specii fac parte din Clasa Mammalia, Ordinul Carnivora, dar principala diferență între acestea este că pisica nu este capabilă să își susțină funcțiile vitale decât consumând o dietă bazată pe carne. Câinii, sunt capabili să supraviețuiască chiar și consumând o dietă vegetariană (pot să-și sintetizeze din aceasta majoritatea aminoacizilor esențiali), din acest motiv ei nu trebuie să consume carne pentru susținerea funcțiilor vitale.

Totuși, trebuie să avem în vedere faptul că, cu toate că, prin definiție, cainii sunt omnivori (pot să digere și să metabolizeze atât compușii vegetali cât și animali), asta nu înseamnă că o dietă bazată exclusiv pe materii vegetale este benefică pentru câinele tău, ba din contra!

Spre deosebire de câini, la pisici există numeroase substanțe chimice care le sunt necesare pentru a supraviețui. Aceste substanțe, unele foarte complexe, altele foarte simple, trebuie să fie asigurate, în permanență, fie prin aport exogen.

Ca și alte organisme vii, plante sau alte animale, pisica își poate sintetiza, în propriul corp, substanțele necesare pentru susținerea vieții și a proceselor fiziologice. Să luăm spre exemplu vitamina C: câinii și pisicile sunt capabile să-și producă singure cantități suficiente prin sinteza la nivelul ficatului; în schimb, noi, oamenii, putem face acest lucru doar într-o mică măsură. Astfel, pentru a ne menține sănătoși, avem nevoie de o sursă externă de vitamina C.

Pe de altă parte, există numeroși compuși chimici pe care pisica nu-i poate produce în interiorul organismului sau, ea fiind dependentă de o sursă externă. Această sursă este carnea altor animale care, spre deosebire de pisică, sunt capabile să sintetizeze acele substanțe pe care pisica nu poate. Se poate spune deci că pisica împrumută nutrienții de la alte animale prin consumul acestor carnuri.

Câteva dintre diferențele biochimice dintre câini și pisici ar fi următoarele:

1. Vitamina A:
   • Pisicile: posedă un pachet enzimatic capabil să scindeze carotenoizii din plante (sursa de vitamina A) foarte sumar sau aproape inexistent. Ele trebuie să consume vitamina A preformată și activată. Asta înseamnă vitamina A care a fost deja convertită, din carotenoizi, la forma ei activă de către speciile de animale capabile să facă acest lucru: șoareci, iepuri, alte rozătoare sau ierbivore.
   • Câinii: posedă un pachet enzimatic intestinal foarte eficient care este capabil să extragă vitamina A din carotenoizii plantelor și să o transforme în forma sa activă (care poate fi folosită de organism).
2. Niacina:
   • Pisicile: pot obține Niacina doar consumând forma sa activă, nu posedă echipamentul enzimatic necesar transformării aminoacidului triptofan în Niacina.
   • Câinii: obțin niacina pe două căi. Prima, prin convertirea aminoacidului triptofan, din alimente, în Niacina, iar cealaltă cale se realizează prin consumul alimentar de Niacina activă.
3. Arginina:
   • Pisicile: sunt extrem de sensibile la deficiența de arginina, ele fiind incapabile să-și producă singure acest aminoacid. Arginina este astfel un aminoacid esențial pentru pisică.
   • Câinii: nu sunt foarte sensibili la concentrațiile dietetice scăzute de arginina, ei poseda enzime capabile să sprijine producția internă a acestui aminoacid.
4. Taurina:
   • Pisicile: trebuie să consume Taurina preformată. Și cum aceasta nu se găsește în plante, pisica trebuie să consume carne. Acest aminoacid este considerat a fi un aminoacid esențial pentru pisică.
   • Câinii: sunt capabili să-și fabrice cantități suficiente în interiorul propriului organism, așadar, Taurina este unul dintre aminoacizii neesențiali pentru câine.
5. Proteina alimentară:
   • Pisicile: dacă administram în dieta unei pisici o sursă proteică cu o digestibilitate de 100%, pisica va folosii 20% din acea proteină pentru metabolismul constructiv (anabolism) și 12% pentru susținerea funcțiilor vitale.
   • Câinii: dacă administram în dieta unui câine o sursă proteică cu o digestibilitate de 100%, câinele va folosii 12% din aceasta proteină pentru procesele constructive și doar 4% din proteină pentru susținerea funcțiilor vitale.
6. Acidul Arachidonic:
   • Pisicile: nu își pot fabrica singure Acidul Arachidonic, nici măcar în prezența precursorului său, Acidul Linoleic. Motivul este lipsa unui pachet enzimatic adecvat transformării Acidului Linoleic în Acid Arachidonic.
   • Câinii: pot produce propriul lor Acid Arachidonic dacă consumă cantități suficiente de Acid Linoleic, printr-o alimentație echilibrată în grăsimi. Acum putem spune că Acidul Arachidonic nu este un acid esențial pentru câine.
7. Infometarea:
   • Pisicile: nu au capacitatea de a mobiliza eficient rezervele de grăsime în scopul producerii de energie, ba chiar mobilizează și metabolizează țesutul non-lipidic în acest scop. Consecințele acestui mecanism sunt resimțite mai apoi la nivelul ficatului prin declanșarea unor boli (lipidoza hepatică) cu prognostic rezervat.
   • Câinii: pot tolera perioade prelungite de infometare atâta timp cât țesutul gras este bine reprezentat. Ei pot utiliza cu ușurință lipidele pentru producția de energie.

Acestea au fost doar câteva dintre diferențele majore și vitale ale metabolismului câinilor și pisicilor. De departe sunt evidente nevoile speciale ale pisicilor și grija pe care trebuie să o acordăm atunci când stabilim alimentația animalelor noastre.

Există, în interiorul organismului animalelor noastre, un întreg cosmos de reacții fizice, biochimice sau hormonale menite să asigure un echilibru atât de fragil încât cea mai mică schimbare, fie ea cantitativă sau calitativă, poate să însemne, de cele mai multe ori, un adevărat dezastru metabolic.